Print

Doar pentru azi.

Am avut privilegiul de a lucra aproape doi ani într-o clinică de recuperare pentru dependențe din Anglia, ca psiholog și psihoterapeut. Cei mai mulți pacienți ai clinicii căutau tratament pentru alcoolism, dependență de droguri, tulburări alimentare și alte tulburări de natură psihologică.

clinica

Era un lucru absolut firesc pentru orice pacient cu dependență să-i fie recomandat, (dacă nu o facea deja) să frecventeze grupurile de suport (Narcoticii Anonimi - NA, Alcoolicii Anonimi - AA, OEA, etc.) din zona clinicii sau din zona de reședință atunci când se vor externa. Din numeroasele ședințe de consiliere cu ei sau asistând adesea la discuțiile dintre ei, la o cafea, la masa de pe terasa clinicii, a reieșit faptul că experiența de a participa la o sedință de grup AA sau NA era uneori o surpriză șio experiență plăcută alteori una neutră, ștearsă sau poate una profund neplăcută. Cele mai frumoase relatări erau ale celor plăcut impresionați de sedințele de grup, ale celor care descopereau la acele întâlniri oameni extraordinari, de o calitate și o bunătate mai rar întâlnită. Participând la câteva întâlniri, unii dintre pacienți veneau schimbați, transfigurați, cu un plus de încredere sau de speranță că vor putea să iasă de sub zodia consumului și că, realizând asta cu un sentiment ușurare și bucurie, că încă mai au șanse să revină la o viață normală, echilibrată. De remarcat rolul important la sponsorului cu experiență în recuperare și respectul de care se bucura acesta când cei care-i urmau sfatul își recâștigau liniștea sufletească și încrederea că sunt pe un drum bun. Desigur, erau alții care povesteau experiențe negative în ceea ce privește participarea lor la asemenea grupuri, fapt ce alimenta și mai mult reticența unora de a merge și de a vorbi despre probleme personale în mijlocul unor necunoscuți. Am constatat apoi că de multe ori în cadrul acelor grupuri de suport se faceau referiri sau trimiteri la tematica unei cărți pe care și noi o utilizam și o recomandam pacienților ca lectură zilnică în cadrul programului de recuperare. Cartea se numește "Just for today" - "Doar pentru azi" și am avut surpriza plăcută să constat că ea conține în mare măsură un bun set de principii folositoare pentru cei care vor să se recupereze din dependență.

"Doar pentru azi", este o carte apărută în 1990 și este rodul experienței de recuperare a celor care au participat de peste zece ani la ședințele NA (Narcotics Anonymous), Narcoticii Anonimi. Prin conținutul ei, cartea oferă cititorului aflat în recuperare o serie de subiecte de reflecție și meditație. Materialele se adresează persoanei aflate în recuperare indiferent de vârsta, experiența sau istoricul parcursului în recuperare. Prin prezentarea deliberată a unor diverse puncte de vedere, concepte și situații problematice, cartea speră să acopere o arie cât mai largă de răspunsuri la întrebările celui care se află în recuperare. Multe din grupurile de recuperare NA din vest au inclus lectura din Just for Today ca parte a formatului ședințelor de grup urmând ca discuția să continue păstrând ca reper subiectul propus de lectura zilei.

Despre Dumnezeu sau Puterea Superioară în accepțiunea AA/NA.
NA este un program de recuperare în esență spiritual, bazat pe cei 12 pași și cele 12 tradiții. În cadrul programului și al întâlnirilor foarte mulți participanți vorbesc despre sau se referă la Dumnezeu. Cartea Doar pentru azi, conține și ea numeroase referințe la Dumnezeu – Putere Superioară. Cum este de așteptat, printre cei care frecventează grupurile AA și NA, se întâlnesc persoane care cred în Dumnezeu și au o concepție destul de clară în ceea ce privește divinitatea către care își îndreaptă gândurile și rugăciunile (Christos, Alah, Buda, etc.) și persoane care sunt atee sau altele care nu au încă o imagine clară asupra propriei identități spirituale și care folosesc în loc de Dumnezeu termenul de Putere Superioară. Acest concept al super puterii spirituale nu are nimic în comun cu religiile și manifestările de credință ce decurg din acestea.
Cartea nu are ca scop să nască discordie și o perpetuă controversă între cei care cred și care nu cred în Dumnezeu sau una referitoare la natura lui Dumnezeu; cert este faptul că multe din persoanele recuperate de ani buni de zile și care au frecventat regulat grupurile de suport AA sau NA, mărturisesc și împărtășesc celorlalți aflați în recuperare că de mare ajutor în schimbare le-a fost raportarea vieților lor la un set de valori și principii spirituale provenite sau inspirate fie de către Dumnezeul credinței lor, fie de către o Putere Superioară.

Ceea ce urmează este o traducere și o adaptare a materialului din cartea "Doar pentru azi" destinat pentru lectură pentru data de 1 ianuarie 2016:

Doar pentru astăzi, gândurile mele sunt îndreptate către recuperare mea, trăind și bucurându-mă de viață fără să consum droguri.
Doar pentru astăzi, voi avea încredere în cineva din NA care crede în mine și care vrea să mă ajute în procesul meu de recuperare.
Doar pentru astăzi, voi avea un program. O să mă străduiesc să-l urmez cât mai bine.
Doar pentru azi, cu sprijinul NA, am să încerc să dobândesc o perspectivă mai bună asupra vieții mele.
Doar pentru azi, voi fi fără teamă. Gândurile mele sunt îndreptate către noii mei prieteni și camarazi, care nu mai consumă și care au găsit un nou mod de viață. Atâta timp cât urmez și eu această cale, nu am de ce a mă teme.

Păstrăm ceea ce avem doar prin vigilență

Cum rămânem atenți, vigilenți la propria recuperare? În primul rând realizând că avem o boală – dependența - pe care o vom duce tot restul vieții cu noi. Indiferent de cât timp suntem curați, indiferent cât de mult s-au îmbunătățit viețile noastre, indiferent cât de mult ne-am schimbat și am evoluat spiritual, rămânem totuși dependenți.Boala noastră pândește răbdătoare, gata să declanșeze capcana dacă îi acordăm vreo oportunitate.

Vigilența ar trebui să fie zilnică, permanentă. Să ne străduim să fim alerți în mod constant și gata să facem față dificultăților zilei. Nu înseamnă că ar trebui să trăim zilnic într-un soi de frică irațională cum că ceva oribil s-ar abate peste noi dacă am lăsa garda jos pentru o clipă; înseamnă defapt să-ți iei minimele măsuri de precauție astfel încât recuperarea să fie în siguranță. De exemplu, rugăciunea zilnică, frecventarea grupurilor de suport și a alege să nu-ți compromiți principiile spirituale în favoarea unei căi mai ușoare, toate acestea și multe altele sunt exemple de vigilență. Ne facem un bilanț al recuperării, atunci când suntem întrebați împărtășim cu ceilalți experiența noastră și avem grijă de bunul mers al recuperării. Mai presus de toate, cel mai important este să stăm alerți, atenți, vigilenți!

Avem câștigată încă o zi din restul vieții atâta timp cât rămânem vigilenți!
În fiecare zi și în tot ce facem ne trăim viața raportându-ne (și) la principiile recuperării iar în fiecare seară mulțumim lui Dumnezeu sau Puterii Superioare pentru încă o zi curată, fără consum și necazuri.

Doar pentru azi:
Sunt vigilent și fac tot ce-mi stă în putere să-mi protejez și să-mi continui recuperarea.

Alexandru Leșcău,

Psiholog clinician, psihoterapeut

 

Distribuie pe:

Submit to FacebookSubmit to Google PlusSubmit to StumbleuponSubmit to TwitterSubmit to LinkedIn